În București, pistele de biciclete sunt atât de rare încât ar trebui declarate specie protejată. Deși s-au plătit zeci de milioane pe studii de oportunitate, fezabilitate, implementare și alte rahaturi, Bucureștiul are, la o populație de aproximativ 2.5 milioane de locuitori, vreo 45 km de piste. Cam 1 km de pistă pentru vreo 55 de mii de locuitori. Ca să vă faceți o idee, Copenhaga, la o populație de mai puțin de 600.000 de locuitori, are vreo 400 km de piste. Adică doar 1.500 de bicicliști pe km. Insesizabilă diferență…

Sistem subteran de încălzire

În timpul ăsta, în Anvers, Belgia, se experimentează o pistă de biciclete încălzită, care să prevină înghețul în timpul iernii, ca oamenii ăia să poată folosi bicicleta și când ninge. Sistemul e unul nou și stochează căldura degajată de asfaltul încins în timpul verii și o folosește iarna. Procesul de mai complex, dar implementarea e relativ simplă. Se instalează niște țevi încălzite pe sub pista de biciclete, țevi prin care trece căldura aia captată pe timpul verii. Iar dacă temperatura la nivelul asfaltului e de 2-3 grade, zăpada și gheața nu se așează. Simplu.

Cei care lucrează la proiectul ăsta zic că e nevoie doar de 20% din căldura stocată, iar restul va fi folosit în încălzirea unor clădiri. Nu știu dacă e chiar așa, dar e oricum e tare.

Cam ăsta e nivelul la care suntem. Știu, nu e nicio surpriză. Dar, în timp ce noi visăm să avem piste pe care să putem merge liniștiți cu bicicletele, alții deja fac focul sub ele.