Sport

Generația care ne va scoate iar în stradă

Am fost în seara asta la Ploiești să văd meciul generației U19 contra Ucrainei. Probabil știți toți, România a luat golul de 2 când cronometrul arăta minutul 93. La egal ne calificam la Campionatul European din Finlanda și intram în primele 8 echipe din Europa. N-a fost să fie. S-a ajuns în situația să jucăm meciul decisiv după ce noi am câștigat primele 2 meciuri, iar Ucraina a obținut o victorie și un egal. Contra Serbiei au câștigat în minutul 94, după ce au fost conduși cu 1-0. Exact ca astăzi adică. Asta ca să ne dăm seama că e ceva mai mult decât noroc în combinația asta.

Atmosfera

La primul meci au fost 100 de oameni, la al doilea vreo 200. Astăzi au fost vreo 2.000 de spectatori. Două mii la un meci U19 e chiar tare. Merg de vreo 4 ani la meciuri de copii și doar la finalele U17 și U19 se adună 500-600 de oameni, în rest, în tribune sunt doar părinți. Au fost multe momente în care scandau și încurajau echipa și am auzit Româniaaa, Româniaaa, ole, ole, ooole! mai des decât la ultimul meci al naționalei mari.

Sport

Cât de greu e să te apuci de fotbal la 25-30 de ani – cazul Usain Bolt

Pe scurt. Usain Bolt e cel mai bun atlet din lume, a doborât toate recordurile posibile la Olimpiadă, etc. Ajuns la 31 de ani, s-a retras din atletism și vrea să se apuce de fotbal. S-a dus la Borussia Dortmund să dea probe și așteaptă să îi zică cei de acolo dacă poate să joace fotbal la nivel înalt sau nu. Acum nu vă gândiți că oricine poate ajunge să dea probe la un club de fotbal atât de mare să vadă dacă e sau nu bun de ceva. Bolt are același sponsor tehnic ca cei de la Dortmund, sponsor care a facilitat colaborarea asta. În plus, e oportunitate foarte bună de marketing și pentru Borussia să-și asocieze imaginea cu cel mai bun atlet din toate timpurile.

Bolt are 1,96 m și și-ar dori să joace atacant. M-am tot uitat peste comentariile de la diversele articole care prezintă povestea asta și foarte multă lume e extrem de entuziasmată și nerăbdătoare să îl vadă pe Usain Bolt în teren.

Îi dezamăgesc eu. Nu o să se întâmple lucrul ăsta niciodată,

Social media Sport

Povești de 10… făr’ un sfert #2 – Trei, doi, doi, unu… GO!

Eu sunt fan al fotbalului englez. Nu știu dacă e cel mai puternic campionat din lume, cel mai spectaculos sau cel mai cu moț, îmi place și atât. Anul ăsta, toate echipele din Anglia au trecut de grupele Champions League, toate 5! Și mi-am zis că, în sfârșit, se termină hegemonia Spaniei, că prea se plictisise toată lumea să câștige Real Madrid. Dar, că întotdeauna e un dar, nici nu s-au terminat optimile și deja avem în competiție mai puțin cu două echipe englezești decât acum 2 săptămâni. E pe cale să n-o pierdem și pe-a 3-a că nu o văd pe Chelsea să treacă de Barcelona.

La Tottenham am înțeles, au jucat cu finalista de anul trecut, deși au pierdut exclusiv pe mâna lor. La United nu e nimic de înțeles. Când bagi sute de milioane de euro în transferuri, mai dai câteva sute pe salarii și te bate Sevilla acasă, trebuie să taci. Nu te apuci să comentezi că nu ai primit un penalty, un aut sau un cartonaș. Cred că există momente în care tactica îl bate pe Mourinho. Și vom ajunge, cam într-o oră jumate din momentul ăsta, la titlu. Vom avea în sferturi 3 echipe din Spania, 2 din Anglia, 2 din Italia și 1 din Germania.

Nu cred că are rost să comparăm sumele care se învât în campionatul Angliei și cele din campionatul Italiei. Conform transfermarkt, valoarea Premier League e 6,5 miliarde de Euro, iar Serie A valorează „doar” 3,5 miliarde. Și, ca-n bancul cu străinul și ciobanii, la ce i-a ajutat? Tot două echipe au ambele în sferturi.

 

Bani mulți sau management sănătos?

Toată lumea se întreabă de ce Spania domină de atâția ani fotbalul mondial, în ciuda infuziilor enorme de capital la echipe precum City, United, Milan sau PSG. Să nu mai facă banii diferența? Dai sute de milioane de euro pe transferuri și, cu toate astea, ieși din competiție încă din optimi sau sferturi? Eu cred că un management sănătos și o organizare foarte bună al unui club bate puterea financiară al altuia. E ca-n Liga 1. Becali a cumpărat aproape integral ultimile 2 campioane ale României, Astra și Viitorul, și, cu toate astea, tot nu reușește să câștige titlul. Poți să bagi 3 miliarde de euro anul în transferuri și în salarii, dacă nu ai o strategie coerentă pe termen îndelungat, investiția ta e zero. Spania a dat, prin ’92 parcă, o lege a sportului care a schimbat din temelii organizarea cluburilor. Odată cu legea asta, au putut să își facă planuri îndelungate. Pe lângă investițiile în infrastructura sportivă, au acordat facilități fiscale companiilor private care voiau să investească în sport. Parcă altfel dai 10 milioane de euro anual unui club de fotbal știind că, în următorii 10-15 ani, nu mai plătești impozit pe profit sau plătești mult mai puțin. În celelalte țări, patronii ăștia foarte bogați care au venit în ultimii ani, vor să bage astăzi 100 de milione, iar mâine să devină super faimoși, să câștige campionatul, Champions League și, dacă se poate, să cumpere și o echipă de la Cupa Mondială.

Manchester City, cotă 4 la câștigarea Champions League

E favorita, de altfel. Real Madrid, deși nu e într-o formă deloc bună, e a doua favorită conform caselor de pariuri. Am mizat la începutul sezonului că o să câștige o echipă din Anglia anul acesta. Speram să fie o mega surpriză să ia Totthenham, că de la Porto încoace nu a mai fost o surpriză așa mare, dar mă mulțumesc și cu Manchester City. Dacă nu, mi-ar plăcea să câștige Bayern sau Barcelona. Nu aș vrea să câștige Real din principiu, deși ar fi o perfromanță extraordinară să ia al treilea trofeu consecutiv.

Social media

Interviu de angajare la MAM Bricolaj

MAM Bricolaj e o companie ce s-a poziționat foarte bine pe piața accesoriilor de mobilier, un fel de Mega Image pentru producătorii de mobilă. Cam de un an, încearcă să se promoveze foarte mult în mediul online.

Au nevoie de un om pe comunicare și dau un anunț de recrutare. Vine cineva interesat de poziția respectivă.

– Bună ziua. Ne-am uitat pe CV și credem că experiența și cunoștințele dumneavoastră ne-ar putea ajuta să ne dezvoltăm. Care sunt pretențiile salariale?

– Păi, mi-aș dori un salariu de