Am fost în seara asta la Ploiești să văd meciul generației U19 contra Ucrainei. Probabil știți toți, România a luat golul de 2 când cronometrul arăta minutul 93. La egal ne calificam la Campionatul European din Finlanda și intram în primele 8 echipe din Europa. N-a fost să fie. S-a ajuns în situația să jucăm meciul decisiv după ce noi am câștigat primele 2 meciuri, iar Ucraina a obținut o victorie și un egal. Contra Serbiei au câștigat în minutul 94, după ce au fost conduși cu 1-0. Exact ca astăzi adică. Asta ca să ne dăm seama că e ceva mai mult decât noroc în combinația asta.

Atmosfera

La primul meci au fost 100 de oameni, la al doilea vreo 200. Astăzi au fost vreo 2.000 de spectatori. Două mii la un meci U19 e chiar tare. Merg de vreo 4 ani la meciuri de copii și doar la finalele U17 și U19 se adună 500-600 de oameni, în rest, în tribune sunt doar părinți. Au fost multe momente în care scandau și încurajau echipa și am auzit Româniaaa, Româniaaa, ole, ole, ooole! mai des decât la ultimul meci al naționalei mari.

https://www.facebook.com/iciolac.ro/videos/429825214098083/

Echipa

România are o generație la această categorie de vârstă extrem de talentată. Copiii ăștia, născuți în 1999 și 2000, îmi dau speranța că e generația care o să ne scoată din nou în stradă. La Mondialul din ’94 nu am putut ieși, am avut ceva probleme locomotorii. Abia învățasem să merg. Sper să o fac în 2022, când e următorul Mondial și când mai cresc și băieții ăștia puțin. Luați individual, copiii din generația U19 sunt extraordinari. Dima și Screciu, fundașii centrali, au o maturitate în joc fantastică. Zici că au ambii 30 de ani și 300 de meciuri la Liga 1. Neciu, fundașul stânga, ară banda ca Bănel în vremurile bune. Doar că centrează ca Beckham. Și asta e super. Pe Haruț nu îl știam dinainte de acest turneu, iar în primele meciuri mi-a lăsat o impresie de băiat muncitor și talentat, dar prea cuminte. Joacă de parcă nu ar vrea să-și deranjeze adversarul. Astăzi mi s-a părut cel mai apăsat de presiunea jocului. La mijlocul terenului, Băluță joacă cam ce cred că juca Belodedici: elegant, mereu cu capul sus, foarte sigur pe el și de neclintit (zic cred pentru că nu mi-l amintesc jucând pe Belodedici, dar așa mi-l imaginez). Decarul României, Mățan, e cel mai aproape de apelativul „copil”. E mic, mic, mic, dar am văzut de atâtea ori că asta e foarte puțin relevant. Are o abilitatea fantastică de a controla mingea și de a scoate oameni din joc. În seara asta nu a făcut cel mai bun meci al lui, dar asta nu îl face mai puțin talentat. În partea opusă a terenului, Moruțan, un alt nume de dac autentic, ar dribla și tușierul. Dacă s-ar putea să primească o minge separat, să se joace cu ea când aia principală e în altă parte a terenului, ar fi perfect. Și asta nu o poți face decât dacă te dă talentul afară din casă. Și pe el chiar îl dă. Dulca, Dragomir și Sântean e trio-ul stranier din lot. Swansea, Arsenal și Slavia Praga. Dulca duce pianul, e genul de fotbalist care nu iese în evidență când e pe teren, dar sigur îi simți lipsa când nu mai e. Dragomir, care e și căpitanul echipei, chiar are un aer occidental în joc. Stângaci, bătăios și un șut foarte bun. Cred că e jucătorul cu cea mai mare personalitate din generația asta, dar pare mai mult un Mutu decât un Chivu ca atitudine. Sântean e genul de atacant rapid și puternic, mai puțin marcator, dar foarte util echipei. Pe Robert Moldoveanu, celălat atacant, îl știu de când avea 14-15 ani. Pe el îl asociez mereu cu golurile din foarfecă. Am văzut minim 5 goluri din foarfecă la meciurile de juniori și din liga a 3-a ale lui Dinamo. Și-a făcut praf ambii genunchi acum vreo 2 ani, dar pare că și-a revenit și e forță. E puternic și spectaculos. E atacantul ăla care îți ia ochii și pe care îl aștepți să inventeze ceva la fiecare fază. Mai avem o aripă foarte interesantă, Micovschi, care joacă la Genoa. E foarte, foarte rapid și eu văd mult potențial în el. Mai sunt câțiva jucători în generația asta, dar pe care nu prea i-am urmărit prea mult și nu mi-am făcut o părere despre ei. Îl mai știu pe Rareș Lazăr, care a jucat vreo 80 de minute în seara asta, dar îl știu pentru că am avut același antrenor la Vaslui, nu l-am urmărit prea mult. A debutat în Liga 1 pe la vreo 15 ani și am auzit numai lucruri bune despre el. O să mai vedem.

Antrenorul

Poate vă întrebați de ce am luat bătaie, dacă băieții ăștia de care zic eu sunt așa minunați. Departe de mine gândul de a fi haterul de serviciu, dar cred că antrenorul Adi Boingiu nu e chiar cel mai potrivit pentru postul ăsta. E posibil să fie un antrenor extraordinar, dar poate că nu pentru el funcția de selecționer. Sau poate e, dar nu la categoria asta de vârstă. Vă spuneam mai sus că Ucraina a bătut-o și pe Serbia, tot în minutul 94. Foarte mulți ar spune uite-i, frate, cât noroc au. Câștigă ambele meciuri în prelungiri. Doar că nu e chiar așa. Ucraina e o echipă foarte solidă, foarte bine așezată în teren. Jucătorii nu sunt extraordinari, dar au o pregătire tactică muuult peste noi. La noi, copiii au jucat doar din talentul propriu, fără să aibă o idee tactică bine implementată. Știu, e greu, selecționerul nu îi antrenează, nu pot să joace la fel de legat ca o echipă de club. Dar îi poate așeza tactic astfel încât să obțină rezultatul dorit, indiferent că joci cu un om în minus, că te fură arbitrul sau bate vântul. La noi nu s-a întâmplat. A trebuit să se strige din tribună la jucători să înceapă să paseze în propria jumătate și să nu mai verticalizeze continuu, să îi lase pe adversari să se deschidă, că ei aveau nevoie de gol, nu noi. De pe bancă nu venea nicio indicație.

Când încerci să aperi un rezultat, cum era nevoie în seara asta, ai grijă în primul rând să nu iei gol, apoi vezi ce oportunități ai să înscrii. Și, în astfel de situații, fazele fixe sunt cele mai bune ocazii. Am avut destule cornere și lovituri libere de care puteam profita, doar că antenorul păstra 4 jucători la mijlocul terenului cu un singur atacant advers. Mai grav e că, din ăia 4 jucători, unul era întotdeauna un fundaș central, care, în principiu, e jucătorul cu cel mai bun joc aerian. De ce să ții un potențial om de gol la mijlocul terenului, când ăia țin un singur jucător în atac? Eu nu mă pricep foarte mult, dar mă gândesc că 3 vs 1 e suficient.

Încă o fază care a pus capac la toate, care nu știu dacă s-a văzut la TV, a fost la scorul de 1-1, prin minutul 80. Dragomir s-a lovit, a ieșit pe margine, Boiangiu a vrut să îl schimbe, că oricum nu mai putea fizic, doar că Dragomir nu a vrut să iasă. Pur și simplu. Antrenorul l-a luat de mână și a încercat să îl convingă să se lase schimbat, ăsta nu a vrut și s-a întors pe teren. Antrenorul a amânat schimbarea și a făcut-o mai târziu. Cum e posibil să antrenezi o echipă în care jucătorii nu te ascultă? Mai sunt cazuri, gen Alibec, care își înjură antrenorii ori de câte ori e schimbat, dar trecem peste. Cum să te impui în fața lor, să îi motivezi, să îi obligi să respecte niște ordine tactice dacă ei nici nu vor să iasă de pe teren când vrei să îi schimbi?

Moruțan

Toată lumea s-a grăbit să îi impute necalificarea asta lui Moruțan, care, după ce a dat golul de 1-0, și-a scos tricoul și a luat al doilea galben și și-a lăsat echipa în 10 oameni. Mulți îl acuză ba că e prea vedetă, ba că prea prost, că nu se poate să faci un asemenea gest, că nu gândește, că toate relele. Oamenii ăștia se așteaptă ca un copil de 18 ani să aibă aceeași maturitate ca un fotbalist de 35 de ani cu sute de meciuri și să ia în momentele astea de cumpănă cele mai înțelepte decizii. Nu are cum să se întâmple asta. Sigur, sunt și copii care sunt excepții, dar hai să nu credem că asta e regula. În plus, oamenii ăștia cred că în momentul în care dai un gol într-un meci deciziv de calificare, ai timp să te gândești ce faci în secunda imediat următoare. NU! Ți se încețoșează mintea și acționezi instinctual. Nu ai timp să gândești că ai galben, că iei roșu, că îți lași echipa în 10 și că mai sunt 15 minute până la finalul meciului. Pur și simplu te descătușezi, explodezi și reacționezi cum îți vine. A fost un gest prostesc? Absolut. Dar dacă vrem să îl învinuim de ceva, îl putem învinui că e prea tânăr și că e lipsit de experiență. Dar atât.

Poveste de final

Am stat în tribune lângă Constantin Dima, fundașul nostru central, dar care nu a jucat pentru că a luat roșu meciul trecut. Din primul până în ultimul minut, omul ăsta a comentat meciul ca și cum ar fi fost pe teren. În timpul meciului, portarul și fundașii centrali vorbesc cel mai mult, pentru că văd cel mai bine terenul și dau indicații colegilor: ieși, urcă, desfă, stânga, dreapta, dublează, atacă, vine, du-te, presează, etc. Toate indicațiile astea le auzeam permanent de la el. Țipa, gesticul și se enerva ca și cum ar fi fost pe teren. Și asta e apropo de declarațiile unor specialiști de Facebook care spun că jucătorilor ăstora nici nu le pasă că au pierdut calificarea, că sunt niște ignornați, că generațiile tinere sunt pierdute și alte bazaconii.

Și m-a impresionat pentru că am o altă amintire de genul ăsta, de la un meci al lui Dinamo din sezonul trecut. Juca de Național Arena în play-off cred, nu mai știu cu cine, și Danu Spătaru, plecat între timp de la echipă, a fost lăsat în afara lotului. A venit în tribune să vadă meciul, doar că, din 90 de minute, nu cred că a văzut 10. A stat și s-a jucat continuu pe telefon, durându-l în cur de ce făceau colegii lui pe teren.

Concluzie

Concluzia e în titlu. Generația asta, împletită cu câțiva jucători de la U21, ne va face să ieșim din nou în stradă!