Am intrat într-o discuție pe Facebook, într-un grup de bicicliști, cu un tip care era foarte nemulțumit că s-a dus la un service și i-a luat tipul de acolo 20 de lei pentru reglajul unui schimbător, o treabă de 10 minute.
Explicația lui e că salariul mediu pe economie e 15 lei pe oră, iar mecanicul, conform calculelor lui, într-o oră câștigă 120 de lei și e exagerat de mult pentru un mecanic. O explicație simplistă și aberantă. Omul crede că mecanicul face numai asta și ia 6 biciclete pe oră, la normă. Plus că, are impresia că banii ăia îi intră lui direct în buzunar. Nu ia în calcul taxele, chiria, marketingul, sculele și ceilalți factori care stabilesc prețul ăla de 20 de lei.
Am fost la ultimul meci al României și am văzut că foarte mulți oameni din tribune nu au absolut nicio treabă cu fenomenul. Inițial am zis că e super, uite niște oameni care au venit doar pentru spectacol, să vadă alături de familie/prieteni un meci, chiar dacă nu prea știu nimic despre fotbal. Au făcut-o pentru evenimentul în sine, ceea ce e super civilizat.
Ce faci când ești ditamai managerul la o companie mare și ai în subordine sute de angajați? Cum faci să îi mulțumești pe toți când tu nu ai nici cea mai mică idee despre management sau leadership? Le dai bani în plus la salariu, să creadă despre tine că ești un super manager care ține cu angajații. Și poate trec cu vederea lipsurile tale.
”Trebuie să fii înțelegător față de colegii tăi”
Dar ce faci când banii de bonusuri nu îți ajung decât pentru 1 % din angajați? Acorzi bonusurile în funcție de performanțele angajaților, nu? NU! Normal ca nu! Tu, ca un manager modern, împarți bonusurile către toți angajații, indiferent de realizările lor. Luna asta ia Ionescu, luna viitoare Popescu și în decembrie Băsescu. Ce contează că gradul de respingere al lucrurilor făcute de mine e 0 % și al altora 18-20 %? Sau că am rezolvat de 2 sau chiar de 3 ori mai multe solicitări ale clienților decât alții? Nu pot lua bonusul de performanță și luna asta, pentru că l-am primit luna trecută și nu e fair față de colegii mei să primesc, din nou, același bonus, chiar dacă am stat în fiecare zi peste program și ei nu, chiar dacă am avut un volum dublu de muncă, chiar dacă, în ciuda cantității, am avut cea mai bună calitate dintre toți.
Și în loc să îți păstrezi oamenii buni, motivându-i, îi ții pe ăia mediocri, care se mulțumesc să primească, periodic, ceva moca, fără prea mult efort, că știu și ei că nu merită. Dar când în fruntea companiilor ăstora nu sunt oameni cu niște abilități manageriale de bază, ci unii cu apucături de politicieni, unde populismul e principala cale de atac, întâmplările de genul ăsta sunt la ele acasă.
Lucrezi la un ziar local și ai de scris un articol cu un băiat de pe acolo care joacă fotbal în Liga 1. (despre care ți-a zis cineva că ar da bine, că sigur nu ai venit tu cu subiectul) Te interesezi puțin, întrebi în stânga și în dreapta, dai două telefoane, gata articolul. Încerci să ilustrezi articolul ăla cu ceva, să placă la cititor și îi ceri o poză băiatului, cu el fotbalist dacă se poate, că sigur are. Îți dă o poză și zice ”uite, aici sunt eu cu Alibec”. Super, îi mulțumești, îi urezi succes, îi zici că ce mult ți-a plăcut să vorbești cu el și că poate mai țineți legătura.
Ajutor de la colegii mai dăștepți
Termini articolul și înainte de publicare, trebuie să dai explicație foto.
– Băăă, cine căcat e Alibec și la ce echipă joacă?
– E un fotbalist bun care joacă la Steaua. Pardon, FCSB, îi zice Marinela, o colegă cu bărba’su microbist.
– Mersi, fată, să trăiești!
Și scrie: Marian Târșa în partida cu FCSB. Și publică articolul. Ce mai contează că poza e din perioada în care Alibec juca la Astra? Astea sunt detalii, esența articolului trebuie să o vezi, nu poza, ignorantule!! Nu contează că și de asta e presa în halul în care e, că articolele sunt scrise de oameni care nu au nicio idee despre subiectele abordate. Dăm înainte în același stil!
P.S. Mă uit să văd autorul articolului. E scris de Tehno Redactor. Ăsta parcă se ocupa cu altceva într-o redacție, dar în presa nouă, lucrurile merg și-așa…
Mă uitam la un reportaj făcut de ProTV despre BAC. Mi se pare că reflectă exact prăpastia uriașă în care ne aflăm în momentul ăsta, în România. Reportajul surprinde două momente paralele cu elevi care ies de la BAC. Unul e la liceul ”Dimitrie Gusti”, celălalt la Colegiul Sf. Sava.
Păcănele și Germania vs Medicină
Pe de o parte, elevii de la Dimitrie Gusti. Au ieșit repede, erau supărați că subiectele au fost grele. Un băiat zicea că se duce la păcănele, că acolo se simte cel mai bine. Una, mâhnită de salariile mici din România, zice că ea pleacă în străinătate, la muncă. Că, în viziunea ei, oamenii cu facultate, în România, lucrează ca gunoieri. Du-te, fetițo! Nu plângem după ăștia ca tine.
De partea cealaltă, la Sf. Sava, fata intervievată era nemulțumită că examenul a fost prea ușor. Poate părea arogantă declarația, dar, zice că, față de ce a învățat 4 ani în liceu, BAC-ul i s-a părut o banală lucrare de control. Ea vrea să dea la medicină, nu se plângea că salariile sunt mici și nici nu intenționează să plece. Pe ea am regreta-o.
Cel mai probabil, primii o să ajungă boschetari, interlopi sau politicieni. Ceilalți vor deveni medici, profesori, ingineri etc. Și se vor ruga de ceilalți să le mărească salariile.
Supărat pe ministrul Educației
Unul, care zice că a terminat acum vreo 18 ani școala, era extrem de supărat pe ministrul Educației. Cică exercițiile alea cu matrice care i-au căzut lui sunt obstacole în viață. Dacă a ajuns la 35 de ani și exercițiile astea sunt obstacole în viață, îmi imaginez ce viață tumultoasă are…
