Poze pentru Instagram aveți să ne dați?

Cum rezoluțiile fiecărui început de an includ și mai multă mișcare, în a doua zi din an am zis să mergem pe munte. Am urcat cu telescaunul din Arieșeni/Vârtop (10 lei dus/întors) și am mers, prin pădure, către Vârful Piatra Grăitoare.
Drumul nu era foarte greu, zăpada era bătătorită, doar câteva pante ceva mai abrupte te făceau să gâfâi. Cu mici pauze pentru poze, am făcut puțin sub o oră din vârful pârtiei până la steag, un traseu facil pentru oricine a mai mers vreodată pe munte.
Am ajuns sus, am admirat priveliștea, am făcut câteva poze (pe care să le postăm să știe lumea unde am ajuns, că doar nu ne-am chinuit degeaba să urcăm) și ne-am întors. Drumul de întoarcere e mult mai ușor și durează cam 30 de minute până la telescaun sau vreo 50 până la baza pârtiei.
#nofilter și #mydubai
La întoarcere, după 15 minute, ne-am întâlnit cu un cuplu de tineri, maxim 25 de ani, care urcau. Ne-am salutat, că așa cică fac oamenii pe munte, și ne-au întrebat dacă mai e mult până sus. Le-am zis că, în funcție de ritmul lor, 20-30 de minute. Au părut dezamăgiți că mai au așa mult, în condițiile în care deja urcau de vreo 30-40 de minute. Ne-au întrebat și dacă am ajuns până în vârf și dacă am făcut poze. Da și da. Și aici vine surpriza. Ne-au întrebat dacă nu le dăm și lor niște poze, să pună pe Instagram. Am crezut că glumesc și le-am zis că le dăm, doar că o să fie alte capete în poze și se prinde lumea.
Dar nu glumeau, au insistat să le dăm niște poze cu peisajul, cu vârful propriu-zis, fără personaje. Ei urcau pe vârful ăla doar pentru poze, pentru Instagram, pentru #nofilter, #simplylife și #mydubai.
[Best_Wordpress_Gallery id=”14″ gal_title=”Arieșeni, ianuarie 2020″]
Comments
Trackbacks & Pingbacks
[…] și zburat-o fără probleme, am dat-o de gard. La propriu. Am zburat-o prea jos (să fac niște content pentru Instagram), fără să iau în calcul că în lateral (acolo unde nu bate camera) e un gard. S-au rupt […]